BURN Energy continuă să susțină noul val de DJs și producători români, oferind o bursă în programul Pitch Control, Atra Doftana, 11-16 mai. Tot ce trebuie să faci este un track, folosind audio pack-ul BURN Energy

 

Acum ceva ani un fotbalist de pluton din Liga 1 de fotbal se făcea remarcat printr-un meci de poveste și un mesaj pe tricou. Acel legendar deja “Sunt bun, dar nu mă vede nimeni” se aplică perfect și în cadrul restrictiv și pretențios al underground-ului house & techno. Un trip de câteva ore prin cotloanele soundcloud-ului și bandcamp-ului a adus de regulă multe surprize plăcute urechilor, dar încă necunoscute multora dintre noi. Vorbim de un pool imens de producții excelente și artiști ascunși în studiouri de apartament, care așteaptă să fie descoperit.

Și cum vremurile au schimbat modus operandi, inclusiv în underground, îți trebuie acum un pic mai mult de o piesă trimisă pe skype vreunui DJ mai răsărit, pentru a ieși anonimat. Ai nevoie să ții pasul cu revoluția digitală, să devii propriul PR și să ieși din casă pentru un pic de networking.

 

Aici intervine Pitch Control. Un program pus la cale de DJSuperStore și susținut de BURN Energy, Pitch Control înseamnă 4 zile de training intens la Atra Doftana între 11 și 16 mai, training destinat celor care simt nevoia să treacă la nivelul următor al călătoriei prin jungla din jurul muzicii electronice.

În cele 4 zile ale programului, participanții (aleși de mentorii Pitch Control din toate înscrierile valide), au ocazia:

să învețe tips & tricks atunci când vine vorba de mixing, de la un plus de creativitate în mixurile personale, la artificii tehnice de finețe și secretele promovării online. Camerele vor fi dotate cu câte un full DJ setup, disponibil 24/7.

— să participe activ la sesiunile de studio, ce presupun crearea de la zero a unui track, listening sessions și discuții pe marginea gear-ului de producție și a aplicațiilor software, disponibile în studioul amenajat în locație.

— să afle direct de la sursă și partea cea mai neglijată de artiști, dar atât de importantă: business. De la agenția de booking potrivită la o imagine online construită ca la carte sau, mai pe scurt, lucrurile de care ai nevoie pentru a primi gig-urile mult dorite. Toate detaliile aici.

— să-și creeze niște conexiuni la care doar putea visa până acum. Cum sună să-i ai la un whatsapp distanță pe Ernesto Ferreyra și la o aruncătură de email pe Beni Wind, main booker la Cocoon? Ai șansa să le arăți în direct timp de 4 zile ce-ți poate pielea de DJ sau producător ;)

Mentorii prezenți la prima ediție Pitch Control, Atra Doftana, sunt: Ernesto Fereyra, în familia Cadenza de mai bine de 8 ani, Benedict Windelband, main booker la agenția Cocoon, Ralf Kollmann, co-owner Mobilee Records și Ross Evans, head booker la Analog.

Preselecția de “dosare” a început deja, te poți înscrie aici. Poți urmări cum se desfășoară lucrurile în cadrul programului aici

Implicat activ în ultimii ani în susținerea talentelor încă nedescoperite din zona noastră de confort house & techno, BURN Energy vine să susțină programul inițiat de DJSuperStore, sponsorizând unul dintre locurile de la Pitch Control. Poți revendica wild card-ul BURN Energy, ce acoperă costurile întregului program, punându-ți la treabă skill-urile de producător ;)


Ce ai de făcut:

— descarcă audio pack-ul BURN Energy, creat de DJ Undoo, de aici

— folosește sample-urile incluse (cel puțin 5 dintre ele) pentru a crea un track original

— încarcă track-ul pe contul personal de soundcloud sau mixcloud (private link sau public, cum preferi) și trimite link-ul într-un email la burn@pitch-control.net până pe 15 aprilie 2019

— vei primi un reply pe email, cu un cod pe care îl vei folosi ca să te înregistrezi în programul Pitch Control aici

— mentorii Pitch Control vor acorda wild card-ul BURN Energy unui singur înscris


Let’s take it to the next level!