Și dacă tot investești bascheți tociți, nopți albe și o grămadă de neuroni arși în pasiunea pentru muzica electronică, cum ar fi să-ți faci și vacanța la un bpm mai ridicat? Și nu oricum ci cu un lineup fin, întins pe mai multe zile, totul cu un buget care să nu doară ;)

Am ales cele mai tari festivaluri europene care nu te vor lăsa cu bani doar de covrigi și apă de la robinet 3 luni după. Evident, am tras cu ochiul și la headliners dar și la locații, cât să fie pe placul tuturor


5. The Peacock Society 10.07 – 11.07.2015 – Parc Floral de Paris

peacock

2 nights in Paris și nu oricum ci în Parc Floral de Paris unde o arzi cu păunii :)) Seth Troxler, Loco Dice, Laurent Garnier sau tINI sunt doar câteva nume din cele 2 zile de festival. Parisul, deși cu renumele unui oraș scump, are și secretele lui ascunse, cum ar fi hosteluri decente la cel mult 25 euro pe noapte (da, mai ieftin ca în Vamă). Accesul la festival te mai ușurează de 90 euro


4. Neopop Festival 12 – 15 august – Viana Do Castelo, Portugalia

neopop

Viana do Castelo, plasat exact unde se varsă Rio Lima în Atlantic, dă fix în mijlocul lui august aerul leneș al unui orășel pe agitația a 4 zile house & techno grave. Neopop se prezintă cu un lineup de zile mari (Luciano, Marco Carola, Deep Dish, Loco Dice, Sven Vath și mulți alții) la un cost mai mult decât rezonabil: în jur de 100 de euro pentru tot festivalul + loc de camping.


3. Southern Soul Festival 25 – 28 iunie – Muntenegru

southern_soul

4 zile și mai mult de 70 de ore de soul, jazz, funk, house & disco pe una dintre cele mai frumoase plaje ale Adriaticii! Unde mai pui că ai parte de prețuri mai mult decât decente la mâncare și alcool iar accesul la festival + loc de camping te duc cam pe la 120 euro. Ron Trent, Gilles Peterson, Detroit Swindle, Max Graef sau Dairmont sunt doar câteva nume din lineup


2. Tauron Festival – 20 – 23 august – Katowice Polonia

tauron

Tauron Festival transformă o fostă mină de cărbune într-un gathering electronic spectaculos de 4 zile. Polonezii adoptă un lineup dintr-o zonă techno mai selectivă: Jeff Mills, Autechre, Vessels, Apparat sau Nils Frahm fiind anunțați, printre mulți alții. Pachetul festival pass + loc de caming este o nimica toată de 66 euro iar până acolo ajungi destul de repede cu mașina și încă 3 prieteni amatori de techno într-un decor industrial de turnat scene extreme cu James Bond. Sau Tyler The Creator


1. Airfield Festival – 30.07 – 02.08 – Sibiu

airfield

Încă nelovit de ‘boala’ festivalurilor electronice mari în care totul se tranformă într-un scop pentru profit, Airfield vine cu o ofertă de nerefuzat fix în mijlocul verii: 70 de proiecte muzicale, 3 scene dedicate și 40 de hectare rezervate la aerodromul Măgura din apropierea Cisnădiei. Garantăm răcorică seara așa că nu uita ceva cu mânecă lungă ;)

Dixon, Ame, DJ Koze, Gus Gus, Jazzanova țin capul de afiș pe scena de house & techno iar Mobb Deep și KRS-ONE balansează lineup-ul spre hip hop de calitate.

Pentru acces pe toate cele 4 zile și loc de camping scoți din buzunar doar 250 lei

[mks_button size=”medium” title=”CLICK pentru Radio 4pe4: muzică electronică fină 24/7!” style=”rounded” url=”http://www.4pe4.ro/radio” target=”_blank” bg_color=”#c94e4e” txt_color=”#FFFFFF” icon=”fa-play-circle-o” icon_type=”fa”] [mks_button size=”medium” title=”Arată că ne iubești!” style=”rounded” url=”http://facebook.com/patrupepatru” target=”_blank” bg_color=”#448bc9″ txt_color=”#FFFFFF” icon=”fa-heart” icon_type=”fa”]